Iti place sa gatesti si sa-ti pui la incercare imaginatia, folosind chiar si cele mai simple ingrediente, dar uneori ramai in pana de idei, mai ales cand nu vrei sa le oferi celor dragi acelasi lucru in fiecare zi. Noi iti dam, insa, o mana de ajutor, invitandu-te sa descoperi, in cele ce urmeaza, cateva dintre cele mai apreciate retete cu spanac, ca sa diversifici meniul zilnic.
Congelat sau proaspat, combinat cu branzeturi sau diverse tipuri de carne, spanacul este recunoscut pentru versatilitatea sa. Afla cum obtii cele mai gustoase rulade, piureuri, placinte sau supe cremoase cu spanac, fara sa urmezi varianta clasica a pregatirii lui si, totodata, fara sa stai mult timp in bucatarie, nici pregatind mancarurile propriu-zise, nici facand curatenie dupa ce ai gatit.
Vezi categoria noastra de ▶️ MASINI DE SPALAT VASE
Reteta gustoasa de rulada cu spanac si somon afumat
Textura cremoasa a pastei de spanac cu branza si gustul inconfundabil al somonului afumat. Asa s-ar putea descrie, pe scurt, o delicioasa rulada de spanac, pe care o poti prepara in mai putin de o ora, urmand pasii de mai jos:
Ingrediente:
- 1 kg spanac;
- 450 g crema de branza;
- 1 legatura de marar;
- 3 legaturi ceapa verde;
- 350 g somon afumat;
- 150 g faina;
- 7 oua;
- 1 plic praf de copt;
- 3 catei de usturoi;
- sare, piper, dupa gust.
Mod de preparare: fierbe spanacul si mixeaza-l; adauga ouale, usturoiul si amesteca; pune faina, praful de copt, condimentele si mixeaza-le; pune compozitia intr-o tava si bag-o la cuptor; coace-o, 20 de minute, la 180 de grade; marunteste ceapa si mararul si amesteca-le cu branza; toarna peste blat un strat de branza, apoi pune feliile de somon si inca un strat de branza; ruleaza totul cu grija; pune rulada la frigider, doua ore.
Vezi 👉 AICI toate ofertele noastre de APARATE FRIGORIFICE
Reteta delicioasa de piure de spanac
Cu siguranta iti amintesti de copilarie, cand ai tai te indemnau sa mananci spanac si nu iti placea deloc. Totusi, piureul de spanac poate fi un deliciu, chiar si pentru cei mici, daca il prepari, de exemplu, dupa reteta de mai jos:
Ingrediente:
- 1 kg spanac;
- 150 g faina;
- 150 g unt;
- 1 litru lapte;
- 5-6 catei usturoi;
Mod de preparare: opareste spanacul si mixeaza-l; topeste untul si amesteca-l cu faina, la foc mediu; toarna, treptat, laptele fierbinte si amesteca; fierbe compozitia un sfert de ora; adauga pasta de spanac; piseaza usturoiul si condimenteaza.
Vezi categoria noastra de ▶️ ARAGAZE
Reteta irezistibila de placinta cu spanac
Daca vrei sa-ti rasfeti familia cu o placinta de spanac cu branza, ai la dispozitie doua variante: fie ii dai forma clasica, dreptunghiulara cu doua blaturi si compozitia la mijloc, fie o coci intr-o tava rotunda si o faci ca pe o tarta. Poti lasa spanacul intreg sau sa-l transformi intr-o pasta cremoasa, sa pregatesti un aluat fraged ori sa folosesti foi de placinta din comert. Mai jos, ai reteta pentru un preparat culinar irezistibil:
Ingrediente:
- 650 g spanac;
- 300 g branza;
- 250 g smantana;
- 150 g unt;
- 5 linguri ulei;
- 3 oua;
- 1 pachet foi de placinta;
- 1 legatura ceapa verde;
- 1 legatura marar;
- 1 legatura patrunjel.
Mod de preparare: caleste ceapa si spanacul taiat; amesteca branza, smantana, ouale si verdeturile; incorporeaza spanacul; unge o tava cu unt topit, pune patru foi de placinta, ungand-o pe fiecare cu unt; toarna jumatate din compozitie; mai pune un strat de patru foi si toarna restul compozitiei; adauga alte patru foi; baga placinta la cuptor, 40 de minute, la 180 de grade.
👉 AICI gasesti toate tipurile de CUPTOARE INCORPORABILE de care ai nevoie
Reteta gustoasa de supa de spanac
Supa de spanac. Iata un prim fel de mancare pe care il poti prepara usor, intr-o varietate de moduri, ca sa obtii fie o compozitie clara, fie o crema, asa cum iti indica si urmatoarea reteta:
Ingrediente:
- 1 broccoli;
- 200 g spanac;
- 4 cartofi;
- 2 morcovi;
- 3 cepe;
- 5 catei de usturoi;
- 250 ml smantana;
- 1 litru supa de legume;
- 2 linguri ulei de masline;
Mod de preparare: opareste spanacul, taie legumele, rupe broccoli in bucati si fierbe-le; paseaza spanacul si legumele fierte; pune compozitia intr-o oala, toarna supa de legume si amesteca; las-o sa fiarba, dupa care adauga smantana, uleiul de masline si condimentele.
Reteta delicioasa de clatite cu spanac si branza
Clatite clasice cu umplutura de spanac si branza sau un tort cu foi de clatita si straturi. Acesta este designul pentru care poti opta, iar in continuare, afli care sunt pasii pentru a prepara acest fel de mancare delicios:
Ingrediente:
Clatite:
- 300 g faina;
- 3 oua;
- 100 g unt topit;
- 500 ml lapte;
- 3 linguri ulei.
Compozitie:
- 650 g spanac;
- 300 g branza sarata;
- 1 legatura ceapa verde;
- 300 g smantana.
Mod de preparare: bate ouale, adauga untul topit si 250 de ml de lapte; pune, treptat, faina, amesteca si dilueaza cu restul de lapte; lasa compozitia deoparte 15 minute, dupa care fa clatitele; pregateste umplutura: opareste spanacul si mixeaza-l; amesteca branza cu ceapa maruntita si smantana; pune umplutura pe fiecare clatita si ruleaza.
Secretele prepararii spanacului
Indiferent cum alegi sa prepari spanacul, retine ca retetele iti dau repere, ca sa nu faci greseli majore. In rest, ai libertatea de a alege ce doresti. Totusi, ca sa obtii un gust irezistibil, e bine sa tii cont de cateva sfaturi utile, cum sunt si cele de mai jos:
- nu gati spanacul mult timp – pentru a-si pastra culoarea intensa, gateste spanacul doar cat sa nu fie crud;
- ruleaza blatul pentru rulada cat e cald – ca sa eviti ruperea lui, dupa ce l-ai scos din cuptor, lasa-l doua minute; ruleaza-l incet si lasa-l asa pana se raceste complet;
- fa blatul fara faina – daca vrei sa faci o rulada cu spanac fara gluten, poti inlocui faina cu migdale macinate;
- castiga timp – ca sa nu mai pierzi timpul cu fierberea spanacului, opteaza pentru frunzele congelate si gata oparite, pe care le poti folosi ca atare;
- opteaza pentru mai multe tipuri de branza – combina mai multe sortimente de branza sarata, dulce, chiar si cu mucegai, mai ales cand faci placinta cu spanac;
- taie placinta inainte de coacere – daca preferi foile din comert, taie placinta inainte de a o pune la copt, pentru ca, dupa ce e gata, e prea crocanta ca sa o portionezi frumos.
Gatitul este un proces creativ si amuzant, mai ales daca ii implici si pe cei mici, iar texturile si aromele pe care le obtii, ghidandu-te dupa cateva retete cu spanac, cum sunt si cele de mai sus, pot fi spectaculoase. Cu putin efort si rabdare, diversifici meniul zilnic si te bucuri impreuna cu cei dragi de cele mai gustoase feluri de mancare.
Sursa foto: Shutterstock