Program:


Luni - Vineri: 08:30 - 20:00
Sambata: 08:30 - 17:00

Tarif standard in retelele nationale

 

Pesti deliciosi din Marea Neagra

Autor: Arctic

Data publicarii: March 24, 2022

Data modificarii: June 6, 2022

Odata cu solstitiul, zilele sunt mai lungi. Soarele straluceste mai puternic pe cer si – in ciuda unor fluctuatii imprevizibile de temperatura – calendarul si prognozele meteo pentru viitorul apropiat arata ca primavara s-a instalat oficial. Cu alte cuvinte, a venit perioada din an in care alimentatia merita ajustata la preparate mai usoare si sanatoase.

Pestele este o alegere ideala de integrat in meniul saptamanal, odata cu venirea caldurii. Iar in Marea Neagra exista o sumedenie de soiuri spre care te poti orienta, ca sa inlocuiesti o parte dintre supe si tocanele cu multa grasime, specifice perioadei de iarna.

👇 Atunci cand faci necesarul de peste pe care vrei sa il gatesti, orienteaza-te spre soiuri locale, pentru o alimentatie sustenabila! Citeste mai jos cateva idei de asemenea optiuni. 👇

Hamsii si sprot

Specii mici de peste, atat hamsiile cat si sprotul au un aspect asemanator si dimensiuni similare. Prajite, se vor transforma in gustari crocante, pe care le vei crantani cu mare placere. Fac un deliciu de aperitiv pentru orice pranz, cu sau fara specific marin. Alaturi de mamaliga si mujdei de usturoi, devin un fel principal de sine statator.

Stavrizi si guvizi

Guvidul este printre cei mai gustosi pesti care traiesc in Marea Neagra, gratie carnii dulci. Tot de acelasi ordin de marime, dar mai voluminos decat guvidul si cu un corp totusi subtirel, este si stavridul. Pe langa prajire, ambele soiuri merg pregatite la gratar sau marinate. O incantare pentru papilele gustative!

Chefal

Emblematic pentru categoria de carne alba, chefalul este apreciat si cautat gratie raritatii lui. Peste migrator cu un corp fusiform, are o dimensiune standard, comparabil cu stavridul. Prin ce se evidentiaza este gustul spectaculos, fraged si aromat. Carnea sa este suculenta si se preteaza pentru cele mai sofisticate gusturi si cele mai rafinate ocazii.

Palamida – sau tonul de Marea Neagra

Urmatoarea lungime in ordine crescatoare o are captura de palamida, o varietate de peste rapitor de talie medie. Gustul acestuia este similar cu al tonului, asadar mai e cunoscut si sub denumirea „ton de Marea Neagra”. Ca textura, carnea este mai putin ferma decat a tonului, cu fibre mai grase si mai uleioase. Continutul ridicat de ulei il face sa semene la gust si cu macroul. Se preteaza in retete iberice si balcanice, intense si inconfundabile.

Cambula

Cambula este un peste cu aspect plat si gust usor dulceag, fara sa devina prea flagrant sau neplacut pentru papilele gustative. Comercializat intreg sau filetat in fasii subtiri, cel mai adesea este preparat fara piele, desi membrana lui exterioara este comestibila. Captura de cambula este gustoasa sotata, preparata la abur sau prajita. Fileurile pot fi captusite cu un strat de faina sau pesmet, cu dublu rol: de a conferi un invelis crocant, care functioneaza si pe post de captuseala care impiedica pestele sa se destrame in timpul prepararii.

Rapane

Rapanele pot fi comparate cu stridiile, mai ales pentru un necunoscator al fructelor de mare. Populare in localurile de pe litoralul romanesc, in sezonul estival, sunt un ingredient excelent de integrat in salate sau tocane, precum si de sine statatoare, cu un sos de unt si vin sau in alte combinatii mediteraneene. Cateva minute pe foc sau la cuptor le sunt suficiente pentru a fi transformate intr-un preparat de inalta gastronomie locala.

👉 Fie ca alegi sa prepari aceste soiuri sub flacara directa sau la cuptor, aragazul AEM5611DTLA de la Arctic iti permite sa aplici ambele optiuni. In plus, gatirea asistata cu ventilatie promite fragezirea interioara uniforma, fara sa usuci pestele.

Cand te orientezi catre varietati marine care traiesc si in Marea Neagra, poti procura pestele din comert sau sa il pescuiesti direct de la sursa. Astfel, scurtezi lantul de transport pe care o parcurg alimentele tale, pana sa ajunga in farfurie. Stomacul tau se bucura de mese gustoase si hranitoare, iar planeta are si ea de castigat de pe urma responsabilitatii tale!

Sursa foto: Shutterstock