O hota este extrem de utila in orice bucatarie, mai ales daca gatesti mult si des. Prepararea unei mancari gustoase inseamna un proces elaborat de calire, sotare, fierbere indelungata sau prajire. Orice persoana care obisnuieste sa gateasca stie ce inseamna toate aceste metode de gatit: miros, aburi, fum, vapori de grasime, care nu doar creeaza un disconfort olfactiv, ci si o munca suplimentara atunci cand vine vorba de curatare. Este foarte dificil de curatat suprafata mobilei de bucatarie pe care s-au depus particule de grasime. In plus, si peretii au de suferit din aceeasi cauza, iar in acest caz igienizarea este si mai dificila.
Hota de bucatarie este foarte utila in a reduce urmarile gatitului. Aceasta absoarbe aburul, grasimea si fumul, protejand mediul in care locuiesti. Ciorbitele, tocanitele, sarmalutele, clatitele si gogosile lasa mai putine urme in bucataria ta. Pentru ca hota sa functioneze la capacitate maxima, este foarte importanta curatarea si intretinerea regulata a acesteia.
Hota necesita o curatare periodica riguroasa, care este foarte utila atat pentru a-i mentine intacte performantele si a-i prelungi durata de viata, cat si pentru a asigura o igiena corecta si siguranta mediului in care locuiesti. Vezi care sunt cerintele pentru intretinerea optima a hotei de bucatarie.
Fa o mica evaluare a performatelor hotei
Fa o mica evaluare a performantelor hotei
Sursa foto: pexels.com
Acorda ceva mai multa atentie modului in care functioneaza hota ta. Este firesc ca dupa o anumita perioada, performantele acesteia sa scada din cauza depunerilor de grasime sau pur si simplu din cauza utilizarii constante. Exista cateva semne care iti vor indica daca este cazul sa iei masuri.
- Fumul din bucatarie nu se disipeaza, desi hota functioneaza la cea mai inalta treapta de viteza. De aceasta situatie, in cele mai multe cazuri, vinovate sunt depunerile de grasime care pot obstructiona sau infunda filtrele si afecta eficienta hotei.
- Motorul bazaie sau este foarte zgomotos. Sunetele nefiresti scoase de motor ar trebui sa te puna in garda. Poate fi necesara o curatare a acestuia sau inlaturarea unor eventuale obstructii.
- Luminile sau unele butoane nu mai functioneaza. Acestea vor necesita inlocuire sau reparare, dupa caz.
Curata filtrele
Sursa foto: unsplash.com
Filtrele sunt in prima linie cand vine vorba de captarea vaporilor incarcati cu grasimi. Prin urmare, acestea trebuie curatate cu regularitate. O data pe luna este indicat sa le igienizezi pentru a te asigura ca hota ta functioneaza la capacitatea optima si ca aerul din incapere se mentine curat. Deoarece intra in contact cu grasime si aer umed, filtrele sunt un mediu propice pentru dezvoltarea germenilor si bacteriilor, de care este indicat sa te tii departe pentru a preveni eventuale probleme de sanatate.
Trebuie sa stii ca nu toate tipurile de filtre sunt lavabile. Numai cele metalice pot fi curatate sau spalate la masina de spalat vase. Cele din materiale textile sau din carbon trebuie inlocuite periodic.
Iata cum trebuie sa procedezi pentru curatarea filtrelor metalice. Daca nu le-ai mai curatat de ceva vreme sau niciodata, procesul s-ar putea sa necesite ceva mai mult efort din partea ta. Vezi mai jos ce pasi trebuie sa parcurgi.
- Detaseaza filtrele de la hota. Acestea au un sistem de prindere foarte simplu de utilizat, tocmai pentru a avea acces la ele cu usurinta.
- Umple chiuveta sau un lighean cu apa fierbinte. Cu cat apa este mai fierbinte, cu atat mai bine. Grasimea se dizolva la temperaturi inalte. Daca apa de la robinet nu ti se pare ca este suficient de calda, poti fierbe separat o cantitate de apa pe care sa o adaugi peste cea existenta si a-i creste temperatura.
- Adauga in apa bicarbonat de sodiu si detergent de vase. Pune o cantitate mare de detergent degresant si 2 linguri de bicarbonat de sodiu.
- Pune filtrele in apa cu detergent si bicarbonat. Ai grija ca acestea sa fie complet acoperite de apa.
- Lasa filtrele la inmuiat. Tine-le la inmuiat cel putin 10 minute.
- Freaca filtrele. Foloseste o perie sau un burete abraziv. Daca simti ca mai este cazul, adauga detergent suplimentar pe perie.
- Clateste si usuca-le. Pune-le sub jet de apa si clateste-le foarte bine. Asaza-le pe un prosop pentru a absorbi apa. Utilizeaza si servetele de hartie pentru a te asigura ca sunt uscate in totalitate.
- Reataseaza filtrele la hota.
Filtrele metalice pot fi curatate si la masina de spalat vase, insa e important ca acestea sa nu fie foarte incarcate. Daca nu le-ai spalat de cateva luni, cel mai bine este sa recurgi la metoda clasica. Inainte de a pune filtrele in masina, verifica care sunt indicatiile producatorului in aceasta privinta, pentru a a nu avea parte de surprize neplacute.
Curata exteriorul
Treaba nu este terminata pana nu ai curatat si depunerile de pe suprafata hotei. Mixul de aburi, particule de grasime si de praf, este unul destul de dificil de indepartat. Nu folosi bureti abrazivi, care ar putea zgaria suprafata hotei. Utilizeaza o laveta moale si un produs bland de curatare. Daca hota ta este din inox, foloseste un produs dedicat. Dupa ce ai indepartat murdaria, sterge suprafata hotei cu o laveta uscata pentru a preveni formarea petelor rezultate in urma evaporarii apei.
Ia masuri preventive
Sursa foto: pixabay.com
Pentru a te bucura de hota ta timp indelungat, este bine ca periodic sa iei o serie de masuri preventive.
- Curata paletele ventilatorului. Pe suprafata acestora se depune praf si grasime, care in timp pot suprasolicita motorul hotei.
- Spala frecvent carcasa pentru a-i pastra aspectul intact.
- Verifica aerisirea si indeparteaza eventualele obstructii.
- Spala filtrele o data pe luna.
Hota de bucatarie este foarte utila pentru a mentine un aer curat in locuinta. Aceasta te ajuta sa diminuezi din caldura degajata in timpul gatitului si face mai usoara intretinerea curateniei generale in bucatarie. Sterge suprafata exterioara a hotei saptamanal, iar filtrele o data pe luna. Indiferent de metoda de curatare pe care o alegi pentru acestea, manuala sau la masina de spalat vase, este foarte important sa nu treci cu vederea igienizarea lor. In rest, nu iti ramane decat sa gatesti cu imaginatie, drag si spor.