Bucataria este, alaturi de baie, una dintre cele mai folosite camere din locuinta ta. Este foarte important, asadar, sa te simti bine in aceasta incapere.
Amenajarea bucatariei se poate realiza in functie de dimensiunea ei, de pozitie, de forma sau de stilul de design pe care il preferi. In acest material vei gasi toate elementele de care trebuie sa tii cont in amenajarea bucatariei si sfaturi utile pentru a face cele mai bune alegeri in functie de spatiul pe care il ai la dispozitie.
- Etapele amenajarii bucatariei
- Tipuri de bucatarii si particularitati in amenajarea lor
- Stiluri de amenajare a bucatariei
Etapele amenajarii bucatariei
Daca te hotarasti ca acum este momentul pentru amenajarea sau reamenajarea bucatariei, trebuie sa tii cont de elemente precum mobilierul – cat mai functional, aparatura electrocasnica, iluminat, modelul gresiei si cel al faiantei, alegerea blatului de lucru, a decoratiunilor sau a culorii dominante. Extrem de important este sa creezi statii de depozitare cat mai multe si mai usor de accesat.
Descopera in cele ce urmeaza care sunt, in mare, etapele amenajarii unei bucatarii functionale si cu un design placut.
Documentarea si planificarea necesare pentru amenajarea bucatariei
-
Autorizatii necesare pentru amenajarea bucatariei
In mod normal nu vei avea nevoie de autorizatii speciale pentru amenajarea bucatariei. Asta daca procesul nu presupune mutarea unor tevi de gaz sau apa si spargerea unor pereti. De exemplu, amenajarea unei bucatarii pe balcon sau a unei bucatarii de vara, in aer liber, necesita prelungirea sau adaptarea conductelor de gaze, apa si incalzire sau instalarea unor prize suplimentare. Alta varianta ar fi instalarea unor surse independente de apa sau gaz – varianta potrivita mai ales pentru bucatariile in aer liber. Cat despre bucatariile open space, daca locuinta ta nu a fost conceputa asa de la inceput, va fi necesara daramarea a cel putin un perete. Daca stai la bloc, vei avea nevoie de autorizatie de constructie pentru a face acest lucru. Avize speciale vei avea nevoie si pentru prelungirea conductelor de gaz;
-
Definirea functionalitatilor dorite in noua bucatarie
Vrei o sursa permanenta de gaz sau butelie? Vrei sa prelungesti conducta de apa sau te gandesti la o alta sursa de apa curenta (daca bucataria este in aer liber)? Vrei cuptor clasic, cuptor pe lemne sau ambele? Vrei o plita electrica sau una pe gaz? Vei avea nevoie si de o hota? Iar intrebarile pot continua la nesfarsit. Pune pe hartie toate elementele pe care trebuie sa le achizitionezi sau de care trebuie sa tii cont pentru a adapta bucataria nevoilor tale. Abaterile majore de la plan pot fi costisitoare – de exemplu, daca vrei sa renunti la butelia de gaz pe care planuiai sa o folosesti, in schimbul prelungirii tevilor;
-
Masurarea exacta a spatiului pentru amenajarea bucatariei
Este important ca aceste masuratori sa fie facute de la bun inceput. Numai asa vei sti cum sa proiectezi mobila, cata gresie si faianta trebuie sa cumperi sau de cat lavabil ai nevoie. In toate aceste aspecte te poate ajuta un specialist in renovari si amenajari interioare;
-
Stabilirea etapelor lucrarilor de amenajare a bucatariei
Ai la dispozitie doua scenarii din care poti alege:
-
Avantajele amenajarii bucatariei intr-o singura etapa
– in primul rand nu stai cu santierul in casa luni de zile. In cateva saptamani te poti bucura de noua ta bucatarie, cu toate functionalitatile si dotarile de ultima generatie de care ai nevoie. Chiar si acea masina de spalat vase la case visai de mult. Pentru asta insa trebuie sa faci o investitie mare dintr-un foc;
-
Avantajele si riscurile amenajarii bucatariei in mai multe etape
– marele avantaj este ca poti sa imparti costurile renovarii si amenajarii bucatariei pe o perioada mai mare de timp. Insa asta inseamna si un grad mai mare de disconfort, mai ales daca locuiesti la bloc si ai o familie numeroasa, pentru care trebuie sa gatesti zilnic. Riscul cel mai mare este ca anumite elemente sa se strice sau sa se invecheasca, iar aspectul general al bucatariei sa nu arate asa cum ai visat, atunci cand intregul proiect va fi finalizat.
Principalele elemente ce influenteaza modul de amenajare a bucatariei
-
Stilul preferat
– este primul si cel mai important lucru la care trebuie sa te gandesti. De el depinde alegerea culorilor, a mobilierului sau a electrocasnicelor. Stilurile variaza de la rustic, la vintage – foarte in voga in 2017, sau scandinav – foarte luminos, designul nordic incepe sa castige din ce in ce mai mult teren si in Romania. Gasesti la sfarsitul acestui articol galerii foto cu principalele stiluri de design interior. Asa iti poti face o idee despre ce presupune fiecare dintre ele;
-
Spatiul disponibil si forma bucatariei
– cu putina imaginatie, si cea mai mica dintre bucatariile de bloc poate fi transformata intr-o incapere de vis, in care toata familia sa se simta bine. Ti-am pregatit la final de articol galerii foro extinse, din care poti sa iti faci o idee despre cum poate fi amenajata o bucatarie in functie de spatiul pe care il ai la dispozitie si forma incaperii;
-
Tipul bucatariei
– tipul bucatariei – inchisa, open space, pe balcon sau una de vara, in aer liber – dicteaza investiile pe care vei fi nevoit sa le faci. O bucatarie simpla, de bloc, este mai usor de amenajat, mai ales daca nu vrei sa o transformi intr-una open space. Pentru cele pe balcon sau cele de vara va trebui sa pierzi cel mai probabil timp pe la ghiseele statului, pentru eliberarea unor avize speciale. Iar mobila aleasa trebuie sa fie una rezistenta, chiar si la schimbari bruste de temperatura si umiditate. Pentru cele open space, vei avea nevoie de o hota ultra-performanta, care sa nu lase mirosul de mancare sa patrunda in toata casa;
-
Numarul de usi si cel de ferestre
– daca esti unul dintre norocosii care locuiesc la casa si dispun de o bucatarie spatioasa, cu mai multe usi si fererestre, cel mai probabil vei avea nevoie de mobila facuta la comanda. Tot in acest caz poti opta si pentru o insula in mijlocul bucatariei si un colt rezervat zonei de dining, care poate fi delimitat grafic cu un covor rotund sau cu gresie/parchet de o alta culoare;
-
Lumina naturala, importanta in amenajarea bucatariei
– ferestre largi, rame albe, perdele deschise la culoare – iata combinatia castigatoare pentru orice fel de bucatarie. O incapere luminata are un aspect elegant si pare mai mare;
-
Peisajul exterior, un factor de continuitate sau de contrast in amenajarea bucatariei
– pentru armonie si eleganta, mizeaza intotdeauna pe continuitate. Astfel, pentru o bucatarie de vara, la tara, sa zicem, un design scandinav sau ultra-modern (cu mult metal) va fi nepotrivit si va contrasta urat cu peisajul pitoresc. La fel, o bucatarie traditionala, in mijlocul Bucurestiului, la un penthouse, va fi la fel de neadecvata.
Alegerea pozitiei pentru chiuveta, aragaz si frigider
Planul mobilierului trebuie sa tina cont de trei elemente importante: frigider, plita (aragaz) si chiuveta. Este ceea ce designerii de interior numesc „regula celor trei“. Potrivit specialistilor, acestea trebuie plasate la o distanta de maximum 3 metri unul fata de altul. Daca se poate, trebuie asezate pe trei laturi disticte ale bucatariei, astfel incat sa fomeze un triunghi. In acest fel, centrul bucatariei va fi liber, iar tu vei putea accesa cu usurinta fiecare dintre aceste elemente.
Alegerea mobilierului de bucatarie
In orice tip de bucatarie, mobilierul ales trebuie sa fie unul functional, cu cat mai multe spatii inteligente de depozitare. Pentru un aspect aerisit si ordonat al bucatariei, evita mobila masiva si grea. Mobilierul trebuie sa respecte stilul de design ales.
Corpurile suspendate sunt montate, de obicei, la o inaltime de 60 de centimetri fata de blat. Insa nu este o regula general valabila. Acest aspect poate depinde, de exemplu, chiar si de inaltimea proprietarilor locuintei. Insa tine cont ca hota de bucatarie nu trebuie sa ajunga la mai mult de 70 de centimetri fata de plita. In caz contrar, va fi ineficienta in absorbirea mirosurilor neplacute si a fumului.
-
Cum alegem blatul de bucatarie
Materialul este elementul principal la care trebuie sa te gandesti atunci cand alegi blatul de bucatarie:
-
Granitul
– este rezistent, tot mai popular si ai de ales intre numerose nuante;
-
Marmura
– pentru interioare de lux, da un aer elegant, insa este o varianta costisitoare si greu de intretinut;
-
Betonul
– are un finisaj mat, ultramodern, cu o textura grunjoasa si asemanatoare marmurei. Pe un blat de beton se pot monta chiar si placi de faianta, foarte usor de ingrijit;
-
Lemnul masiv
– perfect pentru bucatarii rustice. Marele lui dezavantaj este ca cedeaza usor la umezeala, trebuie tratat si lacuit des;
-
Blatul laminat
– cea mai populara varianta in bucatariile din Romania. Este accesibil ca pret, se gaseste in toate magazinele de mobila, este usor de intretinut si foarte rezistent la pete.
Alegerea aparatelor electrocasnice pentru bucatarie
-
Plita/aragazul
– daca stai la bloc este mai potrivita o plita pe gaz. La curte, mai ales pentru o bucatarie de vara, in aer liber, este mai potrivita una electrica. Asta daca nu vrei sa faci un proiect special pentru prelungirea tevilor de gaz. La bloc, evita plitele mari, care ocupa mult loc. Exista si modele mixte gaz/electrice, insa pretul este pe masura;
-
Cuptorul
– cele pe gaz sunt potrivite mai ales la bloc. Insa chiar si asa, modelele electrice dispun de la multe programe de gatit. Alege unul cu functie de autocuratare, ca sa iti usurezi munca;
-
Hota
– trebuie aleasa in functie de dimensiunea plitei sau a aragazului. Specialistii spun ca, ideal, aceasta ar trebui sa depaseasca cu 10-15 centimetri marginile plitei;
-
Frigiderul sau combina frigorifica
– este indispensabil, fie ca locuiesti singur, fie ca stai alaturi de o familie numeroasa. Va fi tot timpul in priza, asa ca alege unul de calitate si din clasa energetica A++. Un frigider cu doua usi, incapator, este potrivit pentru o familie mare. Daca locuiesti singur, insa, poti alege si un model mai mic, cu o singura usa;
-
Masina de spalat vase
– nu este obligatorie, insa este un element care te va scapa de mult efort. Vesela trebuie clatita inainte sa fie introdusa in masina de spalat vase. Cand aceasta se umple, poti alege intre mai multe programe, la fel ca la masina de spalat rufe. Exista detergent special pentru ea, iar vasele sunt curate, uscate si fara urme de calcar cand le scoti din masina.
Alegerea gresiei si a faiantei pentru bucatarie
Regula nescrisa a designului spune ca atat gresia, cat si faianta trebuie sa aiba o culoare dominanta sau sa fie identice. Insa poti sa dai si frau liber imaginatiei, cu conditia sa nu incarci foarte mult incaparea. Tine minte insa ca mobilierul, gresia si faianta ar trebui sa se completeze armonios.
Un truc foarte util, care da dinamism incaperii, este faianta mozaic. Aceasta alegere este potrivita mai ales pentru bucatarii in stil rustic.
Gresia aleasa trebuie sa fie una de calitate si rezistenta. Bucataria este o incapere cu trafic intens si predispusa accidentelor de tot felul.
Decoratiuni si culori pentru amenajarea bucatariei
Mizeaza tot timpul pe culori calde si in nuante deschise pentru bucatarie. Decoratiunile sunt singurele care pot face rabat de la aceasta regula. De ce spunem asta? Simplu: culorile deschise maresc vizual spatiul si dau un aer aerisit si elegant incaperilor. Daca ai la dispozitie un spatiu mai mare, poti alege si tonuri mai inchise, dar in echilibru vizual cu finisajele.
Nu folosi mai mult de doua-trei culori in designul bucatariei si stai deoparte de materialele lucioase, greu se intretinut si care se pateaza repede.
Alegerea corpurilor de iluminat pentru amenajarea bucatariei
Alege corpuri de iluminat suspendate, cu lumina calda, insa unele care sa iti ofere suficienta vizibilitate si pe timp de seara. Abajururi pot fi suspendate si deasupra insulei din bucatarie, creand un aer modern si placut.
Blaturile de bucatarie, mai ales cele din zona de lucru pot fi iluminate cu aplice integrate in corpurile suspendate.
Tipuri de bucatarii si particularitati in amenajarea lor
In functie de amplasament, destinatie sau modul in care sunt construite, bucatariile pot avea urmatoarele modalitati de amenajare:
Amenajarea bucatariei mici, de bloc
Mobilierul trebuie ales cu grija in bucatariile mici, de bloc. Un coltar dotat si cu spatii de depozitare poate lua locul scaunelor. Mobila trebuie sa fie functionala, compacta si in culori deschise.
Pentru a crea senzatia unui spatiu mai mare, culori calde si deschise trebuie sa aiba si draperiile, covoarele sau finisajele.
Cel mai bine ar fi sa faci mobila la comanda. Numai asa vei putea folosi inaltimea incaperii in avantajul tau, vei avea suficient spatiu de depozitare si vei utiliza la maximum fiecare centimetru patrat de care dispui.
O masa rabatabila poate salva si ea mult spatiu. La fel si electrocasnicele incorporabile.
Amenajarea bucatariei open space
Este o optiune tot mai des intalnita in casele romanilor. Multi sparg si la bloc pereti pentru o astfel de bucatarie, in stil american. Daca vrei sa faci si tu asta, vei avea nevoie de o autorizatie de contructie.
Principalul avantaj este versatilatea unui astfel de spatiu, care poate fi adaptat oricarui stil de design. Dezavantajul – mirosurile si fumul care se pot raspandi in toata casa. Insa poti rezolva aceasta problema cu o hota de calitate.
Amenajarea bucatariei inguste si lungi
Pentru o astfel de bucatarie, amenajarea in forma de L, completata cu o masa extensibila pe peretele opus zonei de lucru, este cea mai potrivita. O varianta la masa extensibila ar fi un bar ingust. Pentru toate elementele de design opteaza pentru culori deschise, care sa nu incarce vizual spatiul.
Amenajarea bucatariei pe balcon
Te ajuta sa castigi spatiu, insa trebuie sa tragi apa, curentul si gazul pe balcon. Pentru asta, balconul trebuie sa fie bine izolat si sa aiba o sursa de incalzire – un calorifer mare este suficient. Pentru asta trebuie sa apelezi la specialisti, care te vor ajuta si cu avizele pe care trebuie sa le obtii.
Amenajarea bucatariei de vara
Primul element de care trebuie sa tii cont: acest tip de bucatarie are nevoie de acoperis, pentru protejarea aparaturii si a mobilei. Un specialist te poate sfatui care sunt cele mai bune alegeri.
Retelele de apa, gaz, electrica si de canalizare vor trebui extinse. Asta presupune o investitie destul de mare si timp investit in birocratie, pentru a obtine avizele necesare.
Gresia, marmura, piatra naturala pot decora podeaua unei astfel de bucatarii. Mobilerul trebuie sa reziste la umezeala, praf sau temperaturi extreme. Ratanul este foarte rezistent in orice conditii, iar lemnul poate fi tratat astfel incat viata acestuia sa fie prelungita.
Stiluri de amenajare a bucatariei
In functie de preferintele personale sau de stilul de design ales pentru restul casei, o bucatarie poate fi amenajata in mai multe moduri:
Amenajarea bucatariei in stil rustic
Amenajarea bucatariei in stil modern
Amenajarea bucatariei in stil scandinav
Amenajarea bucatariei in stil clasic
Tu in ce stil ai ales sa amenajezi bucataria? Esti multumit de rezultate?