Program:


Luni - Vineri: 08:30 - 20:00
Sambata: 08:30 - 17:00

Tarif standard in retelele nationale

 

Cum sa amenajezi practic o bucatarie mica

Autor: Arctic

Data publicarii: February 18, 2020

Data modificarii: February 19, 2020

Bucataria este frecvent numita sufletul casei, pentru ca este, cel mai adesea, locul unde gatesti pentru cei dragi, iti incepi ziua cu o cafea aromata sau te relaxezi seara, dupa ore lungi si grele de birou, cu o portie de paste si un pahar de vin. Doar ca, uneori, spatiul de aici nu este suficient de generos ca dimensiuni, asa ca trebuie sa fie amenajat in asa fel incat sa aiba maximum de functionalitate si confort.

Avem pentru tine cateva sfaturi practice si trucuri care iti vor transforma bucataria in locul acela unde iti este drag sa petreci timp si care te incarca de energie buna. Tot ce ai de facut este sa folosesti inteligent fiecare centimetru de spatiu.

Iata cateva dintre lucrurile pe care le poti face pentru ca bucataria ta sa devina nu doar un loc frumos, ci si unul practic.

Foloseste electrocasnice incorporabile

 

Este greu sa ai o bucatarie functionala si practica fara un frigider, un aragaz, un cuptor. Nu mai vorbim de chiuveta, ideal, o masina de spalat vase, un spatiu de lucru si un loc de servit masa. Desi pare foarte greu de organizat in acest fel o incapere de doar cativa metri patrati, ideea este sa te folosesti de tehnologie si sa utilizezi fiecare centimetru de spatiu liber, fara sa dai senzatia de aglomeratie.

Primul lucru pe care il poti face este sa treci pe lista electrocasnicele incorporabile. Un cuptor, o plita cu inductie, hota: toate pot fi frumos si firesc integrate in mobilierul de bucatarie si nu doar ca vor avea un aspect modern si functional, ci iti vor asigura si toate conditiile pentru a prepara feluri de mancare delicioase.

Frigiderul poate fi mascat si deasupra lui poti construi rafturi pana in tavan, pentru a depozita lucrurile pe care nu le folosesti in mod curent.

amenajare bucatarie mica

Depoziteaza pe verticala

 

Cand ai o bucatarie de dimensiuni mici, trebuie sa folosesti chibzuit fiecare spatiu pe care il ai la dispozitie, deci, cea mai simpla varianta este sa construiesti pe verticala si sa nu lasi nefolosite nici macar zonele neprietenoase ca forma sau pozitionare, precum colturile. 

Apeleaza la un mester care sa masoare tot spatiul si sa construieasca rafturi pe toata inaltimea peretilor, acolo unde se poate. Foloseste cu incredere si zona de deasupra usii, cea din jurul ferestrei si colturile. Poti utiliza materiale diverse pentru aceste spatii de depozitare, de la clasicul lemn, la metal sau chiar sfori imbinate in asa fel incat sa poata sa sustina diverse obiecte.

rafturi

In afara de oale, cratite, farfurii, cesti si pahare, pe genul acesta de rafturi poti aseza cu incredere si ghivece, care vor da un aer cald incaperii. Mai mult, poti sa iti cresti singura plantele aromatice pe care le folosesti la gatit, deci, dincolo de partea estetica a ghivecelor, te vei bucura si de ingrediente proaspete.

Creeaza spatii de depozitare neconventionale

 

depozitare bucatarie

Ai multe capace si iti ocupa prea mult spatiu in dulap? Intinde o funie de grosime medie pe peretele de deasupra blatului de bucatarie, agata pe ea carlige metalice si prinde de fiecare cate un capac. Sau pune o banda pe marginea unui raft, de care poti prinde accesorii pentru ceai si cafea.

Condimentele stau foarte bine in saculeti din panza frumos etichetati si agatati la indemana.

Foloseste cosuri de depozitare pentru fructe si legume (ideal, de rachita), cutii si borcane pentru paste, zahar, faina, orez, cereale, nuci, pune pe un perete o banda magnetica de care sa lipesti cutitele.

depozitare borcane

Alege vase carora sa le poti schimba utilitatea dupa nevoi, spre exemplu, o carafa de sticla in care poti pune lingurile de lemn, ciocanul de snitele, razatoarea de paste.

Tine cont de faptul ca ordinea este un element cheie intr-un spatiu mic, asa ca, de fiecare data cand folosesti ceva, asigura-te ca pui la loc cat poti de repede.

Indiferent cat de mica este bucataria, organizarea, felul in care alegi mobilierul, electrocasnicele si ideile smart de depozitare te vor ajuta sa obtii un spatiu functional, in care sa iti placa sa petreci timp.

Sursa foto: Shutterstock