Specifice indeosebi zilelor de nastere, dar preparate cu multe alte ocazii speciale din viata noastra sau a celor dragi, diversele tipuri de torturi ale caror retete le avem la dispozitie sunt unul dintre deserturile cele mai dorite de pofticiosi. Este cunoscut faptul ca prepararea unui tort nu-i sta oricui la indemana, dar dincolo de talent si de experienta, chiar si o gospodina iscusita va recunoaste ca tot rabdarea este cheia succesului.
Ce sfaturi sa urmezi pentru un blat reusit
Ce sfaturi generale se aplica pentru un tort reusit
Probleme frecvente in cazul torturilor
Reteta tort cu ciocolata
Clasic, dar mereu pe placul celor mici si celor mari, tortul cu ciocolata va sta la loc de cinste pe masa dedicata unui sarbatorit.
Ingrediente
Blat:
- 8 oua;
- 6 linguri de zahar;
- 6 linguri de faina;
- 2 linguri de cacao;
- un plic de zahar vanilat;
- o fiola de esenta de rom;
- un praf de sare.
Sirop:
- o cana de apa;
- 4 linguri de zahar;
- o fiola de esenta de rom;
- coaja rasa de la o portocala.
Crema:
- 5 oua;
- o cana de zahar;
- 5 linguri de apa;
- 250 g de ciocolata cu min. 50% cacao;
- 3 linguri de cacao;
- un pachet de unt;
- o fiola de esenta de rom.
Preparare
- Bate albusurile spuma si presara sarea, apoi adauga esenta de rom;
- Adauga zaharul si continutul plicului de zahar vanilat si continua sa amesteci pana la obtinerea unei spume;
- Adauga galbenusurile si amesteca grijuliu, cu o spatula de lemn;
- Presara faina si pudra de cacao;
- Toarna compozitia in tava si da-o la cuptorul incalzit la 180 de grade Celsius timp de 40 de minute;
- Fierbe apa cu zahar si cu coaja de portocala, iar apoi adauga esenta de rom, pentru a obtine siropul;
- Prepara crema prin amestecarea oualor, zaharului si apei intr-un vas, pana la omogenizare;
- Adauga la amestec ciocolata si pudra de cacao, iar apoi esenta de rom;
- Amesteca untul si crema de ciocolata cu un mixer;
- Taie blatul in trei felii egale pe care apoi le vei insiropa si le vei unge cu jumatate din cantitatea de crema;
- Dupa asamblarea tortului, unge-l integral cu cealalta jumatate de crema.
Reteta tort cu mere
Racoros si fresh, acesta este tortul cu care iti poti lua invitatii prin surprindere intr-o zi de vara.
Ingrediente
Blat:
- 5 oua;
- 5 linguri de faina;
- 5 linguri de zahar;
- un praf de sare.
Sirop:
- 4 linguri de zahar;
- o cana de apa;
- o fiola de esenta de rom.
Crema:
- 10 mere;
- 4 linguri de zahar;
- 100 g de unt;
- un praf de scortisoara.
Preparare
- Caramelizeaza la foc mic zaharul pe fundul unui vas cu fund rotund, astfel incat crema sa se raspandeasca uniform;
- Curata merele, scoate-le miezul si asaza-le peste zaharul caramelizat;
- Unge merele cu unt si presara scortisoara;
- Lasa la copt intreaga compozitie timp de 15 minute, la 160 de grade Celsius;
- Bate albusurile spuma alaturi de zahar, pana obtii compozitia unei bezele;
- Bate galbenusurile alaturi de sare si combina-le apoi cu albusurile deja batute;
- Amesteca compozitia albusurilor si a galbenusurilor alaturi de faina;
- Toarna compozitia peste merele scoase de la cuptor;
- Pregateste siropul prin fierberea apei impreuna cu zaharul, iar apoi adauga esenta de rom;
- Scoate tortul din forma si asaza-l pe un platou;
- Toarna siropul racit peste tort si orneaza dupa preferinte.
Reteta tort de post
Cine spune ca pe perioada celor patru posturi de peste an nu ai voie sa te delectezi cu un desert savuros, cu nimic mai prejos decat un tort obisnuit?
Ingrediente
- un pachet de biscuiti de tip Petit Beurre;
- un litru de lapte din soia;
- 5 linguri de amidon;
- 5 linguri de zahar;
- o lingura de zahar vanilat;
- 4 linguri de cacao;
- o fiola de esenta de rom;
- o ceasca de nuci prajite;
- 5 linguri de zahar pentru caramelizat.
Preparare
- Amesteca amidonul cu zaharul tos si cu cel vanilat si apoi adauga pudra de cacao;
- Toarna cu grija laptele si amesteca lent pentru a evita formarea cocoloaselor;
- Amesteca pana la ingrosarea compozitiei si adauga esenta de rom;
- Prajeste nucile intr-o tigaie si caramelizeaza zaharul la foc mic, iar apoi amesteca cele doua ingrediente;
- Unge biscuitii cu crema de ciocolata, lipeste-i intre ei si asaza-i insiruit pe un platou, in forma compacta;
- Glazureaza biscuitii cu restul de crema si orneaza cu compozitia formata din nuci si zaharul caramelizat;
- Lasa tortul la racit timp de cateva ore, pentru ca intreaga compozitie sa se inchege.
Ce sfaturi sa urmezi pentru un blat reusit
Un tort cu adevarat gustos are la baza un blat reusit, iar pentru asta ai nevoie de o tava de buna calitate, suficient de groasa si foarte putin aderenta. Astfel, vei evita neplacerile legate de arderea compozitiei sau de lipirea ei. Foloseste hartie de copt si unge tava cu ulei, iar inainte de a prepara aluatul cerne faina, pudra de cacao si chiar zaharul pudra pentru o compozitie mai aerata. Incalzeste cuptorul la temperatura recomandata de reteta de fiecare data si pozitioneaza tava de coacere in mijlocul incintei, pentru a primi o caldura uniforma.
Ce sfaturi generale se aplica pentru un tort reusit
Micile secrete ale gospodinelor nu sunt un mit, iar unele dintre ele tin de atentia pe care o acorzi anumitor ingrediente din reteta. Untul trebuie lasat sa ajunga la temperatura camerei, la fel ca albusul, inainte de a fi batut. Gramajul ingredientelor trebuie respectat intocmai dupa cum indica reteta, iar tortul, taiat doar dupa ce a fost tinut la frigider. Cutitul, insa, trebuie tinut sub apa calda inainte de a trece la feliat.
Probleme frecvente in cazul torturilor
Daca ultima ta aventura in torturi nu a sfarsit tocmai victorios, ti-ar prinde bine sa cunosti exact ce anume trebuie sa eviti data viitoare. Astfel, daca blatul tortului este uscat, de vina este temperatura prea mare a cuptorului sau expunerea compozitiei la caldura pentru prea mult timp.
Insiroparea excesiva a tortului iti indica faptul ca tortul nu a fost suficient de cald la momentul turnarii siropului, iar fibrele blatului nu au putut absorbi suficient de bine lichidul. Cand blatul este lipit de tava, va fi foarte clar cat de util este sa folosesti de fiecare data hartia de copt si uleiul, obligatoriu impreuna.
Prepararea unui tort reusit nu este tocmai o stiinta, asa ca tot ce trebuie sa faci pentru a ajunge la rezultatele dorite este sa acorzi atentia cuvenita atat retetelor, cat si sfaturilor pentru preparare.
Credit foto: Shutterstock