Program:


Luni - Vineri: 08:30 - 20:00
Sambata: 08:30 - 17:00

Tarif standard in retelele nationale

 

Cum folosesti corect programul de prespalare a hainelor

Autor: Arctic

Data publicarii: May 29, 2024

Data modificarii: June 5, 2024

Masinile de spalat rufe din zilele noastre dispun de o multime de programe de spalare si functii utile, menite sa-ti faca viata mai usoara. De la programele dedicate diferitor tipuri de tesaturi, pana la programul eco, rapid sau cel de prespalare, o masina de spalat moderna iti ofera o gama intreaga de optiuni.

Daca te intrebi care este rolul functiei de prespalare a hainelor si cu ce te ajuta aceasta in mod concret, in cele ce urmeaza, vei afla tot ce trebuie sa stii despre modul de functionare, precum si cum sa folosesti functia pentru diferite tesaturi sau gradul de murdarie al hainelor tale.

Ce este programul de prespalare a hainelor

Sa incepem prin a vedea exact ce inseamna prespalare. Acest program de spalare te va ajuta sa scoti petele persistente de pe hainele foarte murdare. Prin urmare, este un program scurt de spalare, care precede programul obisnuit, fie ca vorbim despre spalare rapida, rufe delicate, denim, bumbac etc.

Astfel, inainte de a spala rufele folosind programul pentru care optezi in mod obisnuit, acest ciclu de prespalare va umple masina de spalat cu apa si va porni rotatiile. Programul este conceput pentru a desprinde resturile si murdaria din tesatura. Este programul ideal in cazul in care tu si familia ta va confruntati des cu pete dificile, care nu ies folosind doar programul obisnuit de spalare.

👉Descopera masina de spalat Arctic APL71221XLWB, ce dispune de toate programele de spalare tipice unei masini de spalat rufe moderne, precum si de tehnologii inovatoare!

Cum folosesti in mod corespunzator programul de prespalare

Programul de prespalare a hainelor este similar cu o extra clatire, pentru a te asigura ca scapi de petele persistente, insa cu beneficiul faptului ca programul foloseste nu numai apa, ci si detergent. Este un program scurt – de numai circa 5 minute – datorita faptului ca precede programul obisnuit de spalare. Odata ce programul de prespalare se incheie, masina va incepe programul normal, setat in prealabil.

Pasii de urmat pentru a porni prespalarea nu sunt complicati, desi, daca iti doresti instructiuni mai detaliate, poti oricand sa consulti manualul de utilizare al masinii tale de spalat. Aceste instructiuni simple demonstreaza modul de functionare valabil pentru majoritatea masinilor de spalat:

  • Incarca masina de spalat cu haine.
  • Adauga detergentul in compartimentul desemnat pentru detergent (pentru programul de spalare principal), precum si in compartimentul pentru prespalare. Daca folosesti balsam de rufe, adauga-l si pe acesta in compartimentul special.
  • Selecteaza ciclul dorit.
  • Apasa butonul de prespalare.
  • Inchide hubloul, apoi apasa butonul de pornire.
  • Ciclul principal selectat se va derula automat dupa terminarea ciclului de prespalare.

👉Afla mai multe despre masina de spalat rufe Arctic AB91421XLWB si vezi daca functiile sale extra sunt ceea ce iti doresti pentru tine si familia ta!

Prespalarea hainelor in functie de material si gradul de murdarie

Programul de prespalare presupune, in primul rand, folosirea unei cantitati mai mici de detergent decat ai folosi in mod obisnuit pentru orice alt ciclu de spalare. Aceasta regula generala te va ajuta sa previi posibilitatea ca detergentul sa ramana in haine.

Cand vine vorba de folosirea acestui program de spalare in functie de tesatura, nu exista reguli generale. Mai degraba, aici va conta programul principal de spalare pe care il vei alege. Asigura-te, asadar, ca selectezi programul potrivit, pentru a preveni deteriorarea hainelor. 

Spre exemplu, daca ai de spalat tricouri cu pete de mancare, cel mai probabil vei vrea sa le speli cu programul bumbac. Sau poate ai rufe inchise la culoare, ori blugi ai copiilor care s-au murdarit la joaca, si atunci poti opta cu incredere pentru programul Jeans/culori inchise.

👉Pentru un plus de confort, descopera uscatorul de rufe Arctic DAPLH930W cu incarcare frontala, ce te scuteste de grija rufelor care trebuie sa stea la uscat perioade indelungate.

Cum alegi detergentul ideal?

Tipul de detergent pe care il alegi depinde si el foarte mult de tesaturile sau culorile pentru care iti doresti sa-l folosesti, insa sunt relevante si preferintele tale. Un detergent lichid iti va permite sa te asiguri ca nu raman urme de detergent pe haine, asa cum se poate intampla cu cel pudra, daca folosesti prea mult. Detergentul lichid poate fi o alegere mai potrivita pentru hainele de culori inchise.

Detergentul pudra, pe de alta parte, poate fi mai eficient in cazul petelor persistente, intrucat contine inalbitor, daca este destinat rufelor albe. Este o alegere perfecta pentru acestea, deoarece le va pastra curate si de un alb imaculat. Alegerea iti apartine, insa ideal ar fi sa verifici pe ce tip de tesatura se poate folosi detergentul. Exista optiuni speciale pentru hainele delicate, rufele colorate, precum si pentru rufe albe.

Sfaturi pentru intretinerea masinii de spalat

Folosirea tipului de detergent potrivit este un prim pas spre a te asigura ca intretii masina de spalat cum se cuvine. La fel de important este sa cureti sertarul pentru detergent dupa fiecare utilizare, cu mare atentie, mai ales daca folosesti detergent pudra, pentru a evita formarea de reziduuri.

Pentru a te asigura ca programul de spalare pentru care optezi va da cele mai bune rezultate si pentru a proteja masina de spalat, este esential sa nu o supraincarci cu haine. De aceea, masina de spalat are o limita, fie ea de 7 kg, 9 kg, sau peste. 

De asemenea, lasa hubloul masinii deschis intre ciclurile de spalare, pentru a preveni mirosurile neplacute sau mucegaiul. Interiorul masinii de spalat are nevoie sa fie bine uscat dupa ciclurile de spalare.

Alt sfat util, ce tine de momentul in care ti-ai achizitionat o noua masina de spalat si vrei sa o montezi, este sa te asiguri ca masina are suficient spatiu. Lasa un minim de 10 cm intre aceasta si perete, pentru a preveni indoirea furtunului. Verifica daca masina este dreapta si stabila, deoarece vibratiile o pot deteriora in timp.

👉De asemenea, electrocasnicele Arctic dispun de o eficienta energetica optima. Afla mai multe despre ce inseamna eficienta energetica pentru viitorul nostru si al planetei.

In ritmul alert al vietii din zilele noastre, o masina de spalat moderna este ca un prieten de incredere, care iti va scuti mult timp si munca in plus. Sa stii cum sa profiti la maximum de toate functiile sale utile si cum sa te folosesti de programele de spalare te va ajuta sa ai rufe perfect curate, fara niciun fel de griji.