Ce inseamna tehnologia No Frost si care sunt avantajele ei

Publicat la data de: 06/08/2017, 09:30

Autor: Arctic

Ce inseamna tehnologia No Frost si care sunt avantajele ei
Ce inseamna tehnologia No Frost si care sunt avantajele ei
https://www.arctic.ro/blog/wp-content/uploads/2017/06/shutterstock_561975643-1.jpg
February 14, 2019
Arctic

Ce inseamna no frost  Avantajele tehnologiei no frost  Cum alegi un frigider no-frost  Cum se intretine un frigider sau congelator no frost  Ce inseamna no frost   Tehnologia No Frost este o inovatie reala in universul electrocasnicelor de racit. Avand toate aspectele unei noi tehnologii, No Frost reduce timpul si energia investite in intretinerea frigiderului, […]

ce inseamna no frost

Ce inseamna no frost

 

Tehnologia No Frost este o inovatie reala in universul electrocasnicelor de racit. Avand toate aspectele unei noi tehnologii, No Frost reduce timpul si energia investite in intretinerea frigiderului, bucurandu-se de o serie de avantaje incontestabile.

Procesul de formare a ghetii intr-un frigider porneste de la vaporii de apa care se formeaza de la alimente si in timpul deschiderii usii. Acesti vapori se depun pe bobina care raceste, rezultatul fiind un strat de gheata din ce in ce mai gros. Acest strat de gheata trebuie inlaturat manual, fiind necesara oprirea si scoaterea din priza a frigiderului. Acestei operatiuni anevoioase i se adauga mutarea alimentelor si reasezarea lor si curatarea frigiderului de cate ori se formeaza gheata. Tehnologia No Frost impiedica formarea ghetii, si are la baza un mecanism format din trei elemente:

  • Un temporizator
  • O bobina care incalzeste
  • Un senzor de temperatura

La fiecare sase sau mai multe ore, temporizatorul porneste bobina care incalzeste. Aceasta este infasurata pe bobina ce raceste (vaporizatorul), astfel topind depunerile de gheata care apoi se scurg printr-un canal colector intr-un compartiment dedicat. Senzorul simte cand temperatura atinge 0°C si opreste incalzirea bobinei, restabilind fluxul normal de racire.

La momentul aparitiei, aceasta tehnologie era dezvoltata doar pentru partea de racire a combinelor frigorifice, nu si pentru cea a congelatoarelor. De aceea multe modele actuale care beneficiaza de aceasta tehnologie in ambele compartimente au aplicate eticheta Full No Frost sau Total no Frost. Aceste aparate se bucura de ventilatoare care cu ajutorul curentilor de aer impiedica formarea si amestecarea mirosurilor in frigider. Printre alte tehnologii asemanatoare putem mentiona si NeoFrost, patentata de Beko, care pastreaza umiditatea in compartimentul frigiderului pana aproape de 90%, pastrand astfel prospetimea alimentelor, si Low Frost, care incetineste mult formarea depunerilor de gheata pe vaporizator. 

Avantajele tehnologiei no frost

 

Tehnologia No Frost aduce numeroase avantaje, atat economice cat si calitative. In termeni de timp si energie, tehnologia No Frost reuseste sa reduca timpul folosit pentru dezghetarea unui frigider conventional la un minimum. De asemenea, costurile energetice sunt cu mult reduse, combinele frigorifice care beneficiaza de aceasta tehnologie avand de cele mai multe ori un consum cel putin echivalent cu clasa energetica A+.

Daca la aparitia acestei tehnologii, din cauza absorbtiei umiditatii din aer alimentele se puteau deshidrata mult mai usor, fiind necesara ambalarea lor, acum, cu noile tehnologii si rafturi de depozitare inovatoare, precum Garden Fresh, nu mai exista problema pierderii de umiditate. Deasemenea, prezenta unui ventilator asigura ca alimentele tale stau fresh pentru mai mult timp, acesta recirculand aerul rece si umiditatea in interiorul frigiderului.

Beneficiind de un management mai bun al temperaturii, tehnologia No Frost aduce si alte avantaje: Alimentele nu se mai lipesc intre ele iar etichetele sunt mereu vizibile, datorita lipsei ghetii. De asemenea, consumul de energie electrica poate creste odata cu acumularea de gheata, ceea ce nu se intampla in cazul unui congelator No Frost.

In materie de intretinere, frigiderele si congelatoarele No Frost se prezinta foarte bine. Fata de tehnologiile conventionale, unde trebuie facuta operatiunea anevoioasa a dezghetarii cel putin o data la cateva luni, la un frigider No Frost trebuie golita tavita in care s-a strans apa condensata o data pe an, fara a necesita dezghetarea sau decongelarea acestui dispozitiv. Acest fapt face ca intretinerea acestui tip de frigider sa fie una foarte simpla, potrivita unui stil de viata plin si dinamic.

Cum alegi un frigider no-frost

 

  • Inainte de toate, trebuie sa te asiguri ca este vorba de tehnologia Full No Frost, prezenta in ambele compartimente de refrigerare, daca ai de gand sa achizitionezi o combina frigorifica. De asemenea, trebuie sa remarci prezenta unui sertar Garden Fresh, care pastreaza prospetimea alimentelor si impiedica deshidratarea lor.
  • In functie de numarul de membri ai familiei tale poti opta pentru un frigider cu o capacitate mai mare sau mai mica. De remarcat este ca la frigiderele si congelatoarele No Frost ai avantajul unui spatiu mai mare de utilizare, datorita lipsei depunerilor de gheata.
  • Asigura-te ca dispozitivul de racire pe care il achizitionezi este dotat cu un ventilator sau cu sistem air flow dual tech, care distribuie uniform temperatura si umiditatea in ambele compartimente ale combinei frigorifice. Acesta impiedica amestecul de mirosuri intre cele doua compartimente si previne deshidratarea alimentelor.

Cum se intretine un frigider sau congelator no frost

 

Datorita sistemului No Frost, intretinerea unui astfel de frigider devine foarte usoara. Umezeala formata in acest frigider se scurge automat printr-un orificiu intr-o tavita de colectare, ce poate fi golita o data pe an. Desigur, curatarea acestui tip de frigider, atat pe interior cat si pe exterior trebuie facuta periodic, dar este mult mai usoara, datorita lipsei depunerilor de gheata.

Unele modele au bobina condensatorului situata in partea de jos a frigiderului. Filtrele de aerisire din aceasta zona acumuleaza mult mai usor praf, mai ales la frigiderele incorporabile, de aceea este preferabil sa fim atenti in ceea ce priveste intretinerea acestei zone.

Din ce in ce mai des intalnita si folosita, tehnologia No Frost aduce multiple avantaje. Inca de la aparitia sa, a adus nenumarate beneficii utilizatorilor, in materie de economie a timpului si a resurselor. Recomandam cu incredere achizitionarea unui dispozitiv de racire cu sistem No Frost, care salveaza timp pretios pe care ti-l poti petrece alaturi de cei dragi!