Verile copilariei erau pline de gusturi si arome. Mamele si bunicile noastre faceau tot soiul de gemuri si dulceturi ca sa umple camara pentru iarna. Visine, caise, prune, gutui isi gaseau locul in borcane curatate cu grija si etichetate cu numele si anul in care a fost facut respectivul gem. In diminetile reci de toamna si de iarna, gemul dulce si aromat peste o felie de paine unsa cu unt alaturi de un ceai cald, era cea mai la indemana legatura cu vara care tocmai se incheiase. Frumoase amintiri!
Creeaza unele noi! Mergi la piata, cumpara fructe de sezon si pune-ti aragazul sau plita la treaba.
Gemul nu este doar o simpla modalitate practica de a conserva fructele si a ne bucura de gustul lor dupa ce sezonul a trecut, ci si un mod de a le pune in valoare intr-o maniera delicioasa. Nu te gandi la prepararea gemului doar ca la o reteta de baza, care presupune adaugarea unei cantitati de zahar peste o anumita cantitate de fructe, fierberea si apoi sterilizarea. Acesta poate fi mai mult de atat. Pentru pregatirea gemului se pot mixa diferite tipuri de fructe sau anumite fructe se pot combina cu multiple condimente sau chiar alcool pentru un gust mai pregnant si mai sofisticat.
Iti propunem 5 retete de gemuri care ies putin din tiparele retetelor obisnuite. Te invitam sa experimentezi in bucatarie si sa iti surprinzi familia cu gusturi noi.
Gem de piersici cu rozmarin
pexels.com
Rozmarinul este o planta aromatica cu un parfum incantator. Locul sau nu este insa numai alaturi de cartofi sau de carnea de miel. Functioneaza perfect si intr-un gem de piersici, caruia ii intensifica aroma si gustul. Daca te simti curajoasa in bucatarie, atunci mergi pe mana acestei combinatii.
Ingrediente: 1,5 kg de piersici, 100 ml de suc proaspat stors de lamaie, 700 g de zahar, 4 crengute de rozmarin proaspat.
- Decojeste piersicile, taie-le in doua si apoi in felii de jumatate de centimetru grosime.
- Pune feliile de piersica intr-un bol mare si adauga peste acestea sucul de lamaie. Adauga si cantitatea de zahar si rozmarinul. Amesteca totul foarte bine si acopera bolul cu o folie alimentara.
- Lasa amestecul sa stea timp de 4 ore, avand grija sa amesteci din ora in ora. Dupa ce acest interval de timp se va scurge, zaharul va fi dizolvat in totalitate.
- Transfera amestecul intr-o oala si pune-l la fiert pe aragaz la flacara medie ca intensitate. Gateste totul pana ce lichidul se transforma intr-un sirop, aproximativ 15 minute. Paseaza cu ajutorul unui zdrobitor de cartofi 3 sferturi din cantitatea de piersici si inlatura crengutele de rozmarin. Ai grija sa aduni spuma care se formeaza la suprafata.
Sterilizeaza borcanele cu gem, fierbandu-le la bain-marie sau introducandu-le la cuptor. Daca nu vrei sa treci prin acest proces, poti tine borcanele in frigider, dar trebuie sa ai in vedere ca trebuie consumate intr-un interval de timp de aproximativ o luna de zile.
Salveaza ca PDF keyboard_arrow_right
Gem de prune cu scortisoara
pixabay.com
Cand spunem prune si scortisoara deja ne miroase a vreme rece. Scortisoara pune in evidenta perfect aroma subtila a prunelor, dandu-le mai multa forta. Acest gem este perfect pentru zilele friguroase de iarna, intins peste o felie unsa in mod generos cu unt.
Ingrediente: 2 kg de prune, 2 kg de zahar, 2 linguri de scortisoara macinata, 1 lingura de suc de lamaie, un cub de unt.
- Taie prunele in bucati nu foarte marunte.
- Pune-le intr-o oala si adauga 200 de ml de apa.
- Dupa ce incep sa fiarba, lasa-le pe foc 10 minute pana ce se inmoaie.
- Adauga si zaharul, scortisoara macinata si sucul de lamaie. Micsoreaza flacara aragazului astfel incat amestecul sa nu fiarba. Dupa aproximativ 10 minute, vei observa ca zaharul s-a topit. In acel moment, creste intensitatea flacarii si lasa gemul sa fiarba 5 minute. Verifica daca este gata, introducand o lingura rece in oala. Dupa ce o scoti, asteapta cateva secunde si apoi folosind un deget, trage o linie pe suprafata lingurii. Daca respectiva linie isi mentine forma, inseamna ca gemul este gata.
- Stinge aragazul si adauga untul. Lasa gemul sa se raceasca vreme de 15 minute si apoi pune-l in borcane. Sigileaza-le si pune-le la pastrare.
Salveaza ca PDF keyboard_arrow_right
Gem de nectarine cu ghimbir
pixabay.com
Gustul usor iute al ghimbirului se completeaza foarte bine cu parfumul mai discret al nectarinelor. Fac un duo perfect pentru un gem numai bun de servit impreuna cu biscuiti cu unt si ceai.
Ingrediente: 1 kg de nectarine, 250 g de zahar, 2 linguri de suc proaspat de lamaie, 2 linguri de ghimbir confiat, 1 lingura de ghimbir proaspat razuit, 2 linguri de ghimbir uscat.
- Introdu nectarinele intr-o oala cu apa care fierbe si lasa-le timp de 30 de secunde. Scoate-le si lasa-le sa se raceasca, indeparteaza coaja, taie-le in doua si apoi in felii cu grosimea de jumatate de centimetru.
- Pune nectarinele intr-o oala impreuna cu zaharul, sucul de lamaie si ghimbirul confiat, cel proaspat si cel uscat. Fierbe gemul pentru aproximativ 40 de minute.
- Pune-l in borcane si sterilizeaza-l.
Salveaza ca PDF keyboard_arrow_right
Gem de dovleac
pixabay.com
Dovleacul este utilizat cel mai frecvent in placinte, dar acesta poate fi transformat cu succes si intr-un gem foarte gustos. Te-ai gandit vreodata la aceasta varianta? Incearca. Cu siguranta va fi o descoperire.
Ingrediente: 1 kg de dovleac curatat de coaja si seminte, 300 g de zahar, 2 linguri de suc de portocale, 1 lingura de suc de lamaie, un praf de sare, ½ pastaie de vanilie taiata pe lungime.
- Prepara dovleacul la aburi sau coace-l la cuptor pana ce devine moale.
- Dupa ce s-a gatit transforma-l intr-un piure cu ajutorul unui blender de mana.
- Pune piureul de dovleac intr-o oala impreuna cu zaharul, sucul de portocale, sucul de lamaie, semintele si pastaia de vanile.
- Prepara gemul la foc mediu, avand grija sa amesteci in permanenta pentru a preveni arderea acestuia.
- Cand gemul se ingroasa si capata o consistenta foarte apropiata de cea a unui jeleu, vei stii ca este gata.
- Pastreaza-l la rece timp de 1 luna.
Salveaza ca PDF keyboard_arrow_right
Gem de pere cu coniac
unsplash.com
Gemul poate capata si valente gourmet. Perele si alcoolul se combina foarte bine in diverse preparate. Acestea functioneaza perfect impreuna si atunci cand vine vorba de pregatirea unui gem.
Ingrediente: 3 kg de pere, 1,25 kg de zahar, 60 ml de suc de lamaie, 20 g de pectina din mar, 120 ml de coniac.
- Spala perele si taie-le in bucati.
- Amesteca zaharul cu pectina.
- Intr-o oala pune perele cu sucul de lamaie si coniacul si lasa-le sa dea in fiert. Ai grija sa mesteci frecvent. Adauga si zaharul cu pectina si lasa totul sa fiarba in continuare.
- Dupa ce este gata, pune-l in borcane si sterilizeaza-le.
Salveaza ca PDF keyboard_arrow_right
Gemul poate fi mai mult decat fructe si zahar. Diferite tipuri de condimente il pot transforma intr-un rasfat culinar sofisticat. Nu ezita sa cumperi fructe proaspete, de sezon, de la piata si sa le conservi sub forma unui gem parfumat, cu textura fina si gust intens si dulce. Consuma-l la micul dejun cu paine prajita, biscuiti cu unt sau adaugat in iaurt. Prepara deserturi si fa-l sa iasa in evidenta. Clatitele, fursecurile, cornuletele sunt gazde perfecte pentru gemuri de tot felul. Pofta buna la dulceturi!