Program:


Luni - Vineri: 08:30 - 20:00
Sambata: 08:30 - 17:00

Tarif standard in retelele nationale

 

5 metode de impaturire perfecta a hainelor

Autor: Arctic

Data publicarii: April 25, 2019

Data modificarii: June 9, 2022

Primavara este momentul perfect sa iti organizezi mai bine garderoba. Acest lucru nu inseamna doar ordine in dulap, ci si un mod de economisire a timpului pierdut zilnic, atunci cand alegi cu ce sa te imbraci.

Dar inainte de a discuta despre impaturire exista cateva mici trucuri pe care le poti folosi inainte de a incepe sa organizezi dulapul. Cel mai important aspect tine de materialele groase sau dificile. Acestea trebuie calcate inainte de a se usca complet pentru a economisi timp si spatiu. In schimb, materialele subtiri trebuie calcate doar cand s-au uscat complet datorita gradului de delicatete a tesaturii.

Modul in care calci hainele, cat si fierul de calcat, sunt alte doua aspecte importante cand vine vorba de organizarea spatiului din dulap. Ai nevoie de un fier de calcat care sa nu arda materialele, sa aiba un sistem de distruibuire a aerului cald si sa protejeze tesaturile cele mai delicate, dar sa le si dezinfecteze.

Dupa ce ai ales fierul de calcat si ai tinut cont de toate aceste aspecte, e timpul sa inveti cum sa impaturesti corect hainele tale. Iata cateva metode ingenioase pe care le poti incerca:

Metode de impaturire a tricourilor

Metoda corecta de impaturire a blugilor

Redu volumul hainelor si asternuturilor masive

Impaturirea lenjeriei intime

Metoda de impaturire a hainelor copiilor

Metode de impaturire a tricourilor

Sursa foto: www.unsplash.com

 

Asaza-le orizontal!

Ca sa iti poti alege cu usurinta un tricou, atunci cand esti pe fuga, le poti depozita orizontal ca sa formezi randuri care sa-ti permita sa vezi, spre exemplu, toata colectia ta de tricouri. Astfel, il poti alege pe cel pe care il doresti, fara sa le darami pe celelalate.

In plus, toate hainele vor arata ordonat si va fi foarte usor sa-ti pregatesti tinuta pentru birou chiar si dimineata, inainte sa pleci spre munca.

Ruleaza-le!

Aceasta modalitate este una ideala pentru a ocupa foarte putin loc, dar vine cu dezavantajul sifonarii tricourilor. Este insa o metoda potrivita pentru a impacheta tricourile in bagajul de voiaj pentru a economisi spatiul, dar si foarte potrivita pentru lenjeria intima, pe care o poti stoca mult mai facil in acest mod.

 

Metoda corecta de impaturire a blugilor

Sursa foto: www.unsplash.com

Cea mai simpla metoda de a impaturi blugii este cea de a-i impaturi in patru, pentru a permite depozitarea lor verticala in garderoba, dar si formarea de pereche pe acelasi raft. Astfel, pe langa economisirea spatiului, blugii tai vor fi pastrati nesifonati si vor fi usor accesibili. Iar inainte de a-i impaturi, trebuie calcati foarte bine. Cutele de pe blugi maresc spatiul pe care-l ocupa in dulap.

Primul pas este sa ii impaturesti pe jumatate si apoi sa ii mai pliezi o data.

Redu volumul hainelor si asternuturilor masive

Sursa foto: www.pexels.com

Hainele voluminoase de iarna ocupa spatiu in dulap si sunt foarte dificil de compartimentat. De aceea, puloverele voluminoase fie le poti atarna de umerase, fiecare pe cate unul, fie le poti impaturi si aseza intr-o garderoba diferita sau depozita intr-un alt spatiu, pe care-l poti accesa in sezonul rece.

In timp ce unii oameni prefera ca cearceafurile lor sa fie impaturite in forme dreptunghiulare, noi recomandam organizarea lor in functie de materialele lor si sezonul in care le folosesti. In cazul multor asternuturi de pat, recomandam si alegerea unui dulap potrivit.

Impaturirea lenjeriei intime

Ruleaza-ti lenjeria intima in dulap pentru a dubla spatiul din raftul pentru lenjerie. Insa, un alt truc bun ar fi sa depozitezi perechile de sosete, sau dresurile si alte accesorii intr-o cutie de depozitare pentru a compartimenta mai bine sortimentele de lenjerie intima.

O metoda simpla pentru a rula sosetele este cea prin care rulezi o soseta in interiorul alteia. Astfel, le compactezi si le reduci volumul.

Metoda de impaturire a hainelor copiilor

Fiecare membru al familiei ar trebui sa aiba, daca nu dulapul lui, macar un spatiu dedict dintr-un dulap unde sa iti tina hainele. Avantajul hainelor de copii este ca acestea sunt mult mai mici ca dimensiune decat ale noastre si incap chiar mai multe. Trebuie doar sa le impaturim bine calcate si in patru pentru a obtine un dulap eficient si bine organizat.

Recomandam impaturirea lor perfect compacta si depozitarea lor in partea de mijloc sau de jos a dulapului pentru ca cei mici sa aiba acces in permanenta la ele, fara a mai depinde de parinti.

Impaturirea hainelor noastre este un aspect important care depinde de mai multi factori: timp, spatiul pe care-l putem aloca hainelor, ordinea lor, cat si sezonul in care ne aflam. Organizarea dulapului ar trebui facuta in fiecare sezon, odata cu schimbarea hainelor. Spor la calcat, impaturit si organizat!