Bucureşti, 13 martie 2008 – Ieri, la Centrul Naţional al Dansului, a avut loc Conferinţa de Deschidere a Filter Design Competition, prima competiţie de design independent din România, organizata de Asociatia Oricum pentru Educatie cu sprijinul Arctic. Dick Powell, unul dintre cei mai importanţi designeri din Marea Britanie, Marius Ursache, Chief Creative Officer Grapefruit România, Ştefan Barutcieff, designer industrial la Pilotfish, Germania, şi Bulent Ozkan, Product Development Manager Arctic, au vorbit, în faţa unui public alcătuit din studenti, tineri designeri, profesionişti din domeniul comunicării şi reprezentanţi ai celor mai importante companii din România, despre designul de calitate şi despre profitabilitatea acestuia pentru o afacere de succes.
Dick Powell, fondator SeymourPowell şi preşedinte, în 2005, al D&AD - organizaţie ce reprezintă interesele comunităţilor creative de design şi de advertising la nivel global, a împărtăşit din experienţa sa de peste 20 de ani. Astfel, Dick Powell le-a spus tinerilor că, pentru a-şi construi şi consolida o carieră în design, trebuie să aibă dorinţa de a învăţa constant lucruri noi.
Dick Powell a explicat reprezentanţilor din companii că designul este cu siguranţă profitabil pentru o afacere şi a oferit exemple ale unor companii care, investind în designul produselor, au avut creşteri pe piaţă de până la 40% în doar un an de zile. „Designul înseamnă să oferi mereu soluţii neaşteptate, dar relevante la problemele identificate în jur” a spus Dick Powell.
“Noi vedem lucruri şi ne întrebăm De ce? Un designer vede lucruri şi se întreabă De ce nu?”, a mai spus Powell, explicând că un designer trebuie să aibă curajul, de multe ori, să se exprime împotriva curentelor care există la un moment dat în societate şi să aibă abilitatea de a reinventa lucrurile din jurul său.
Marius Ursache, Chief Creative Officer Grapefruit România, a deschis evenimentul cu o prezentare despre „return of investment” în design. „Dacă în Marea Britanie a anului 2005, industriile creative au contribuit cu 180 de miliarde de euro la produsul intern brut, în România aceluiaşi an, produsul intern brut a fost de numai 85 de miliarde de euro”, a subliniat Marius Ursache.
Ştefan Barutcieff, designer industrial la Pilotfish Germania, a vorbit despre beneficiile designului: funcţionalitatea pentru client şi profitabilitatea pentru producător. „Funcţionalitatea designului este dată de identificarea unor nevoi pe care consumatorul le are şi pe care designul le rezolvă prin găsirea unor soluţii simple, dar inventive” a declarat Stefan Barutcieff. Totodata, Barutcieff a subliniat faptul ca pentru a genera profit din design, companiile au nevoie de viziune.
Bulent Ozkan, Product Development Manager Arctic, a explicat de ce este designul important pentru o afacere de succes. „Designul contribuie la succesul unui produs, având în vedere multiplele sale funcţii: atrage atenţia consumatorului, confera relevanta atributelor functionale si estetice ale unui produs, vorbeşte despre valorile brandului si diferentiaza produsele companiei pe piata” a declarat reprezentantul Arctic. Bulent Ozkan a exemplificat toate acestea, prin prezentarea studiului de caz despre singura gamă integrată de electrocasnice din România: Arctic Diffusion.
Conferinţei din 12 martie îi vor urma alte trei pe design grafic, design industrial şi design auto. Ben Terrett (The Design Conspiracy, UK), Nicolas Chiuchindel (Chanel, Franţa) şi Peter Wouda (Skoda, Cehia) sunt invitaţii FILTER DESIGN COMPETITION din 26 şi 28 martie, respectiv 10 aprilie.
“Schimbul de idei între generaţii a condus dintotdeauna la progres. Este deosebit de important pentru tinerii aflaţi în formare în domeniul design-ului să se întâlnească cu profesionişti de marcă ai domeniului, să aibă acces la experienţa practică pe care aceştia le-o pot împărtăşi. Filter Design Competition intermediază întâlnirea între generaţii, crează cadrul necesar pentru dezbatere şi idei noi care cu siguranţă vor contribui la dezvoltarea design-ului, domeniu aflat încă la început în România”, a declarat Ugur Kayali, Director General Arctic.
“De la an la an, prin Filter Design Competition contribuim la transformarea felului in care designul este perceput si folosit in Romania. Cu ajutorul invitatilor si partenerilor nostri am facut acelasi lucru in cadrul evenimentului de ieri, aratand cat de important este designul pentru eficienta unui business, cat de mult contribuie un designer bun la cresterea competitivitatii clientului/angajatorului si care este drumul catre succes pentru tinerii ce isi doresc o cariera in acest domeniu", a spus Răzvan Crişan, preşedinte al Asociaţiei ORICUM pentru Educaţie.
###
Despre Arctic
Arctic este liderul pieţei româneşti de electrocasnice şi face parte din grupul Arçelik, al treilea producător european de aparatură electrocasnică. Prin cele două mărci pe care le comercializează, Arctic şi Beko, compania răspunde cu succes nevoilor consumatorilor, oferindu-le produse moderne la preţuri accesibile.
Una dintre direcţiile strategice ale companiei Arctic este orientarea către consumatorul tânăr. În 2006, Arctic a lansat platforma de comunicare „Crede în tine” care îi încurajează pe tineri să aibă iniţiativă şi să creadă în puterea lor de a-şi urma visul şi de a-l realiza.
Un prim proiect derulat în spiritul noii platforme de comunicare adresate tinerilor a fost programul de seminarii „Believe in U!” desfăşurat in 2007 în principalele universităţi din Bucureşti şi Târgovişte, menit să ofere studenţilor un punct de plecare solid la început de carieră.
Prin Filter Design Competition, Arctic continuă şi în 2008 proiectele menite să îi sprijine pe tinerii din România, contribuind totodată la dezvoltarea unui domeniu din ce în ce mai important pentru stilul de viaţă contemporan – designul.
Studiile de piaţă realizate de-a lungul timpului arată că Arctic are o imagine pozitivă şi o notorietate de 100%. Brandul este perceput ca fiind unul de încredere, oferind o gamă largă şi accesibilă de electrocasnice la cele mai înalte standarde de calitate.
Despre Oricum
Asociaţia ORICUM pentru Educaţie este spiritul unei noi generaţii proactive, inteligente şi încrezătoare în propriile forţe. Iniţiativele ORICUM urmăresc dezvoltarea de proiecte şi iniţiative în educaţie, industrii creative, stiinţă şi tehnologie, sport, cultură. Alte proiecte ale Asociaţiei ORICUM pentru Educaţie sunt: Youth Summit, Mentorship, Youth Delegate la Naţiunile Unite şi Arena cu Supereroi. Prin tot ceea ce facem le oferim tinerilor şansa de a deveni profesionişti şi antrepenori mai buni, cetăţeni mai responsabili şi mai activi, păstrând totodată întregul proces într-o notă distractivă şi cool.